
25 Martie. Ungaria și Polonia fac festival și produc GG-ul.
MARCHEAZĂ UNGARIA CONTRA REDUTABILEI POLONIA?
Ungaria a prins tracțiune în ultimii ani și începe să fie o echipă din ce în mai serioasă în Europa. Meciul cu Polonia le va arăta maghiarilor exact unde stau din punct de vedere valoric, mai ales că de la oaspeți nu lipsește marea vedetă, Robert Lewandowki. Din partea lui, aproape că avem garanția golului, dar vor contracara cumva ungurii la poarta adversă?
Nu demult, Ungaria începuse să devină unul din adversarii noștri favoriți. După ce ne-am chinuit cu vecinii de la vest preț de zeci de ani, maghiarii începuseră să fie subordonați de români, însă momentan nu pare să mai fie cazul. Investițiile guvernului în sport și în special în fotbal au început să dea roade, care sunt culese din ce în ce mai des.
Lipsește marea vedetă Szoboszlai
Euro 2020, turneul decalat pentru această vară din cauza pandemiei, este al doilea de acest gen la care naționala Ungariei participă. În 2016, vecinii noștri au făcut o figură frumoasă, au ocupat primul loc într-o grupă cu viitoarea campioană Portugalia, Slovacia și Austria, dar au dat peste o Belgie furioasă în optimi. Acum, pentru ediția din acest an, maghiarii au fost nevoiți să treacă prin purgatoriul play-off-ului, dar după o victorie relativ lejeră în Bulgaria (3-1), trupa pregătită de Marco Rossi a trecut de Islanda cu două goluri marcate în ultimele minute ale jocului (2-1).
Startul preliminariilor pentru Mondial aduc cu sine o nouă provocare pentru unguri, care nu au mai fost la un turneu final al CM din 1986, adică de aproape 35 de ani! Speranțele sunt însă mari, mai ales că strategia guvernului de a investi atât intern, cât și extern în fotbalul maghiar își arată rezultatele. Nu doar că naționala se califică la turnee finale, dar Ferencvaros a revenit și ea în grupele Ligii Campionilor. În plus, la prima reprezentativă au apărut jucători născuți în 4 țări străine - România, Slovacia, Serbia și Ucraina - și asta doar pentru că autoritatea centrală de la Budapesta a hotărât să investească și în echipele care reprezintă zonele în care maghiarii sunt majoritari, așa cum se întâmplă la Sepsi Sf. Gheorghe și Csikszereda Miercurea Ciuc.
Totuși, pentru meciul cu Polonia există și părți negative. Cea mai importantă e legată de absența lui Dominik Szoboszlai. Mijlocașul ofensiv de 20 de ani a făcut senzație la Red Bull Salzburg și a fost transferat în iarnă de sora mai mare RB Leipzig. Totuși, maghiarul nu a apărut încă în tricoul nemților din cauza unei accidentări, iar asta îl va ține pe bară și contra Poloniei.
Ultima șansă a lui Lewa?
Cupa Mondială din 2022 poate fi cântecul de lebădă al unei generații care a dat din nou speranțe microbiștilor din Polonia. După ce în 1974 și 1982 Polonia a câștigat două medalii de bronz la cea mai importantă competiție fotbalistică din lume, leșii s-au prăbușit și au ratat numeroase turnee finale. A fost nevoie de apariția lui Robert Lewandowski și a colegilor săi pentru a reaprinde acea speranță.
Dacă în Rusia, în 2018, Polonia a ieșit încă din faza grupelor după o victorie și două înfrângeri, 2022 pare să fie ultima șansă. Lewandowki va avea 33 de ani, Glick 34, Grosicki 33, Krychowiack 32, Fabianski 36 și Szczesny 31, deci patru ani pai târziu vor fi ori pensionați, ori prea bătrâni pentru a mai putea spera la o mare performanță. De aceea, debutul cu Ungaria este extrem de important pentru polonezi. La Mondialul trecut, leșii s-au calificat la pas dintr-o grupă cu România, Danemarca și Muntenegru, iar pentru Euro 2020 au defilat într-o serie din care au mai făcut parte Austria, Macedonia și Slovenia.
Pentru că ne așteptăm ca polonezii să forțeze încă din start, e posibil să avem de-a face cu un meci care să producă multe goluri. Știm sigur că și Ungaria este periculoasă în atac, astfel că pronosticul nostru pentru acest joc este GG, mai ales că vine cu o cotă de aproape 2.00.
PUNCTE CHEIE:
- În precedentele 5 meciuri disputate pe teren propriu, Ungaria a bifat GG-ul de 4 ori. Singura excepție este jocul cu Turcia, când oaspeții nu au înscris;
- Ungaria a înscris în ultimele 13 meciuri disputate acasă, perioadă în care a contabilizat 20 de goluri. În acest interval, 8 dintre partide s-au terminat cu ambele formații printre marcatoare;
- Polonia a bifat GG-ul în două din ultimele 4 deplasări;
- 50% din ultimele 10 jocuri ale Poloniei s-au sfârșit cu ambele formații printre marcatoare. Trebuie menționat însă faptul că oaspeții de joi au evoluat în grupa 1 valorică a Ligii Națiunilor;
- Polonezii au înscris minimum două goluri în 9 din precedentele 10 partide pe care le-au disputat în preliminariile pentru Cupa Mondială;