Meniu

17 Februarie. Sevilla pierde cu Dortmund după ce a deschis scorul.

FACE SEVILLA UN NOU MECI MARE ȘI CU DORTMUND?

FC Sevilla confirmă și în acest sezon faima de echipă greu de spart, dar un aspect îmbunătățit de echipa lui Julen Lopetegui este apărarea. Chiar și cu Erling Haaland, Dortmund va avea viață grea pe Ramon Sanchez Pizjuan , astfel că ne așteptăm ca gazdele să poată să-și impună jocul și să obțină un rezultat pozitiv.

La începutul sezonului, foarte multă lume avea așteptări mari de la actuala generație a Borussiei Dortmund. Câteva luni mai târziu, galben-negrii și-au pierdut antrenorul, sunt pe locul 6 în Bundesliga, iar cele 33 de puncte obținute îi plaseză mai aproape de locurile retrogradabile decât de postura de lider.

Borussiei îi lipsește jumătate de echipă

Liga Campionilor a fost singura competiție unde trupa din Dortmund se poate declara mulțumită de rezultate. După înfrângerea din prima etapă de pe terenul lui Lazio (1-3), Borussia a obținut apoi 13 puncte din 15 posibile, cu duble victorii contra lui Zenit (2-0 și 2-1) și FC Brugge (3-0 de două ori) și un egal cu italienii (1-1).

Totuși, dacă în grupe s-au descurcat mai de fiecare dată bine, cei de la Dortmund au avut mai mereu probleme odată ajunși în fazele superioare. Același lucru este foarte probabil să se întâmple și acum, dată fiind și forma de moment, dar mai ales conjunctura medicală. Borussiei îi lipsesc mai mulți jucători în acest moment, mulți dintre ei esențiali. Vorbim aici de portarul Roman Burki, de Axel Witsel, Thorgan Hazard, Dan-Axel Zagadou sau Marcel Schmelzer, toți 5 jucători de primul ‘11’.

Sevilla – un singur eșec în 19 meciuri

Câșigătoarea Ligii Europa din sezonul trecut reușește să aibă din nou un traseu de admirat. În Liga Campionilor, Sevilla s-a încurcat doar cu Chelsea (0-0 la Londra și 0-4 acasă), pentru că în rest a obținut 12 puncte din 12 cu Rennes (1-0 și 2-1) și Krasnodar (3-2 și 2-1). În La Liga, andaluzii sunt parte integrantă din plutonul urmăritor alături de Real Madrid și FC Barcelona, iar distanța față de Real Sociedad, echipa de pe locul 5, este destul de mare: 7 puncte.

Acest lucru se datorează în special apărării pe care antrenorul Julen Lopetegui a organizat-o. În ultimele 19 meciuri, Sevilla a pierdut o singură dată, 0-2 pe terenul liderului din Spania, Atletico Madrid. În rest, a mai remizat de 3 ori și a obținut 15 victorii (inclusiv un 2-0 cu FC Barcelona, în urmă cu o săptămână). În tot acest interval, echipa lui Rakitic și Jesus Navas a ținut poarta închisă de 13 ori, inclusiv în ultimele 7 meciuri!

Acestea sunt niște cifre care nu au cum să nu încline balanța previziunilor într-un anume sens, iar cota stabilită pentru victoria Sevillei surprinde. Tocmai de aceea, pronosticul nostru pentru acest meci este ‘1 solist’, mai ales că acel 2.40 cu care este răsplătit face ca raportul risk-reward să fie pozitiv.

PUNCTE CHEIE:

  • Sevilla a câștigat ultimele 8 meciuri la rând, iar în precedentele 7 nici măcar nu a primit gol. Golaverajul în acest interval este 17-1;
  • Acasă, andaluzii au 7 victorii consecutive din care în 6 nu au primit gol, inclusiv în cele mai recente 5 (golaverajul în acest timp este 15-2);
  • Singurele două confruntări directe s-au desfășurat în 2010, atunci când Dortmund nu a câștigat deloc;
  • Borussia Dortmund are 10 meciuri la rând fără victorie în deplasările contra echipelor spaniole,7 dintre acestea fiind înfrângeri. În 9 dintre aceste cazuri a primit cel puțin două goluri;
  • Germanii au 3înfrângeri și o singură victorie în precedentele 7 partide disputate, interval în care au acumulat un golaveraj de 12-14