
RB Leipzig – PSG
Va profita Leipzig de absențele lui Neymar și Mbappe?
Cel mai interesant duel al zilei de miercuri în Liga Campionilor este confruntarea între Leipzig și PSG. Cele două s-au întâlnit și în semifinalele ediției trecute, când francezii au câștigat detașat, dar lucrurile s-au schimbat de atunci, iar nemții vor să profite de absența celor mai importanți doi jucători ai lui Tuchel.
RB Leipzig a început actualul sezon în trombă și părea că ocupanta locului 3 în ediția precedentă a Bundesligii va face un nou pas în față în actuala stagiune. Ritmul impresionant impus de nemți adversarelor a dispărut însă în ultimele două partide, astfel că duelul cu PSG vine într-un moment nu tocmai potrivit pentru gazde.
Rashford i-a distrus săptămâna trecută
Șapte meciuri fără înfrângere nu au fost îndeajuns pentru ca Manchester United să se teamă sau măcar să respecte poziția de forță a celor de la Leipzig. În duelul din etapa trecută de pe Old Trafford, “diavolii” s-au distrat pur și simplu cu adversara din Germania, pe care au răpus-o cu un neverosimil 5-0. Nu a contat că prima repriză fusese dominată de Leipzig, pentru că avantajul de 1-0 de la pauză s-a transformat rapid după intrarea lui Rashford, care a marcat de trei ori și, ajutat și de penalty-ul transformat de Martial, le-a dat lumea peste cap germanilor.
Echipa antrenată de Julian Naglesmann a acuzat șocul și în etapa de campionat, acolo unde s-au deplasat pe terenul unei alte reprezentante a Germaniei în Liga Campionilor: Borussia Monchengladbach. Chiar dacă a dominat și de această dată, trupa din Leipzig a trebuit să se recunoască înfrântă la final (1-0).
PSG a pierdut jumătate din echipă
Singurul aspect care le poate da încredere celor de la Leipzig este situația din lotul lui Thomas Tuchel, care are mari bătăi de cap înaintea acestei partide. Tehnicianul neamț l-a pierdut în weekend și pe Kylian Mbappe, asta după ce săptămâna trecută se accidentase și Neymar, cei doi completând o listă a indisponibililor destul de consistentă. Bernat, unul din marcatorii de la acel 3-0 din semifinala disputată în august, Draxler și Verratti lipsesc și ei, iar Paredes și Icardi sunt incerți.
În aceste condiții, cel în care francezii își pun mari speranțe și de această dată este Angel Di Maria, care în ultimele etape din campionatul francez s-a odihnit forțat din cauza suspendării de cinci etape primite în urma meciului cu Marseille. Argentinianul a fost artizanul succesului din penultimul act al ediției trecute a Ligii, marcând o dată și oferind pasele de gol la celelalte reușite ale lui PSG.
E greu de spus cine este favorită, dar dacă stafful medical al campioanei Franței va reuși să îl facă bun de joc pe Icardi, finalista Ligii va avea, probabil, prima șansă
KEY POINTS:
- Leipzig a câștigat toate cele patru meciuri pe care le-a jucat acasă în acest sezon, două dintre ele fără gol primit (golaveraj 11-2 în acest interval)
- Germanii au pierdut ultimele două meciuri, dar în partidele anterioare erau neînvinși și strânseseră șase victorii și un singur egal (golaverajul pentru acest sezon este de 17-9)
- PSG a învins în semifinala Ligii din august pe Leipzig cu 3-0, dar PSG nu va putea alinia acum cinci dintre titularii de atunci
- PSG a câștigat precedentele cinci deplasări fără să primească gol, dar adversarii cei mai importanți au fost Nice sau Bașakșehir (golaveraj 14-0 în acest interval)
- În precedentele cinci sezoane, din 15 meciuri jucate în grupele Ligii, PSG a câștigat nouă, dar niciodată pe terenului unei echipe importante (a pierdut cu Real Madrid, Liverpool sau Bayern și a remizat cu Arsenal, Real sau Napoli)