Meniu

2 Ianuarie. Rangers câștigă din nou în fața lui Celtic

REUȘEȘTE ECHIPA LUI HAGI A TREIA VICTORIE ÎN FAȚA MARII RIVALE?

Unul dintre cele vechi dueluri din istoria fotbalului ne pregătește un nou episod chiar în startul lui 2021. După ani și ani de dominație a lui Celtic, care a câștigat ultimele nouă titluri în Scoția, Rangers este acum într-o poziție excelentă ca să-și recupereze coroana. Pentru a fi sigură de succesul final, echipa lui Gerrard are nevoie de o victorie în derby-ul de sâmbătă.

Este greu de găsit o echipă în fotbalul mondial care să domine la ora actuală competiția internă așa cum o face Rangers în Scoția. Fără victorie după 21 de runde și cu doar cinci goluri primite în acest interval, formația la care strălucește și Ianis Hagi pare fără rival în competiția internă.

Celtic revine pe turnantă

Pare, dar nu este, deoarece Celtic este o vulpe bătrână și, înainte de toate, o echipă cu ADN de campioană, dovadă stând cele 51 de titluri obținute de catolici în prima ligă scoțiană. Totuși, după câțiva ani de pribegie ai rivalei prin ligile inferioare, Celtic are acum concurență serioasă pentru a-și păstra titlul și pare să fie pe cale să piardă supremația.

La 16 puncte distanță de Rangers, dar cu trei meciuri mai puțin disputate, echipa alb-verde nu-și permite niciun pas greșit, mai ales în derby. Până acum, a făcut câțiva și în afara înfrângerii din prima confruntare cu rivala (0-2), a mai strâns patru egaluri: 1-1 acasă cu St. Johnstone și 1-1 cu Kilmarnock, 2-2 cu Hamilton și 3-3 cu Aberdeen, toate trei în deplasare.

E drept că după ce eliminarea din Europa League a fost parafată, Celtic este într-o oarecare revenire de formă în campionat. Înaintea confruntării cu rivala, echipa catolicilor din Scoția are patru victorii fără gol primit la rând: 3-0 cu Dundee și Hamilton și 2-0 cu Ross County și Kilmarnock.

Gerrard a construit o echipă invincibilă

La cum merge Rangers în acest sezon, doar o minune o mai poate opri din traseul către al 35-lea titlu de campioană. Nu doar că în 21 de etape nu a cunoscut gustul înfrângerii, adversarele reușind să o încurce doar de două ori (2-2 cu Hibernian și 0-0 la Livingston, ambele în deplasare), dar a și reușit să țină poarta închisă în 17 dintre acestea! Singurele echipe care au marcat contra trupei pregătite de Steven Gerrard au fost Motherwell (5-1 și 3-1), care e și singura care i-a marcat pe Ibrox, Dundee United (2-1) și Hibernian, în remiza amintită mai devreme.

În acest context, este greu de imaginat cum Rangers poate să se oprească din acest marș triumfal în care s-a lansat, chiar dacă Celtic va trage, probabil, cu dinții de acest meci. Din acest motiv, miza noastră este pe “1 solist”, chiar dacă acest pronostic nu are o cotă așa mare precum ar impune-o un asemenea derby.

PUNCTE CHEIE:

  • Rangers a câștigat cele mai recente confruntări directe cu Celtic, perioadă în care are un golaveraj de 4-1;
  • Celtic are o singură victorie în precedentele patru deplasări, două din care sunt înfrângeri (golaverajul în acest interval este 8-10);
  • Opt din precedentele zece întâlniri directe s-au terminat NGG, inclusiv ultimele patru jucate pe Ibrox, în care golaverajul este 3-3;
  • Rangers este neînvinsă în acest sezon și are 13 victorii la rând în acest moment, zece dintre care au venit fără gol primit;
  • Echipa lui Ianis Hagi are maximum de puncte după zece meciuri de campionat jucate acasă, iar golaverajul este unul incredibil: 31-1!