Meniu

Poli Iași - CFR Cluj

SE REFACE MORAL CAMPIOANA CONTRA ECHIPEI LUI PANCU?

CFR Cluj trece printr-o perioadă delicată, în special din cauza accidentărilor, dar seria execrabilă a campioanei nici nu se poate compara cu ceea ce trăiește Poli Iași. Echipa lui Pancu aproape că nu mai există pe teren de două luni, iar duminică seara, în Cupa României, pare să fie condamnată.

Participarea în grupele Ligii Europa l-a încurcat mult pe Dan Petrescu, care se plânge încontinuu de când echipa sa a început meciurile continentale. Tehnicianul de 52 de ani a acuzat încă de la startul sezonului subțirimea lotului, dar conducerea campioanei nu s-a grăbit cu transferurile, iar acum, accidentările și efectele pandemiei au început să lase urme în evoluțiile clujenilor.

O singură victorie în șase meciuri

Compartimentul cel mai afectat al feroviarilor a fost apărarea, acolo unde CFR i-a pierdut pe Mike Cestor, accidentat la tendon, și pe Vinicius, care are probleme musculare. În plus, timp de două etape nici Andrei Burcă nu a fost disponibil din cauza infectării cu Covid. De efectele virusului asiatic nu au scăpat nici Ciprian Deac, Ovidiu Hoban și Bilel Omrani, ultimul afectat și de o ruptură musculară, astfel că cei trei nu au șanse să apară pe teren contra Iașiului.

În această perioadă tulbure, CFR nu a mai câștigat decât un singur meci, un 2-0 pe terenul nou-promovatei FC Argeș. În rest, în Liga 1 au venit două înfrângeri surprinzătoare, ambele acasă, 1-2 cu Gaz Metan și 0-1 cu UTA, în timp ce în Europa au mai luat doar un punct din trei meciuri: 1-1 acasă cu Young Boys și 0-5 și 0-2 contra Romei.

Poli Iași a “murit” după succesul cu FCSB

Norocul campioanei pentru meciul din Cupa României este că dă peste o echipă care trece printr-o adevărată “prăpastie” de formă. După un început bun de campionat, în care a obținut trei victorii cu greutate, Poli Iași s-a prăbușit. În ciuda faptului că succesele cu revelațiile Chindia (1-0) și UTA (3-2) i-au dat un moral bun care i-a permis să spulbere un FCSB afectat de Covid (5-2), trupa din Moldova s-a oprit acolo.

Următoarele cinci partide au reprezentat drame înseriate, deoarece echipa lui Pancu nu a mai obținut niciun punct și a marcat doar o singură dată, la 1-4 acasă cu Sepsi. În rest, moldovenii au suferit patru înfrângeri fără gol marcat contra Craiovei (0-1), Astrei (0-4), Viitorului (0-3 la “masa verde”) și a Voluntariului (0-4). În ultima etapă, Poli a reușit să oprească seria negativă cu un egal acasă cu FC Argeș (1-1).

În ciuda condițiilor expuse mai sus, CFR este mare favorită și ar trebui să bată fără mari probleme, mai ales că traseul îndoielnic din campionat ar putea să o motiveze mai tare să câștige Cupa României.

PUNCTE CHEIE:

  • Poli Iași are cinci înfrângeri – patru fără gol marcat – și un egal în precedentele șase meciuri, timp în care a strâns un golaveraj de 2-17
  • Moldovenii au o singură victorie și trei înfrângeri în cele mai recente jocuri disputate pe propriul teren. Golaverajul în această perioadă este 8-14
  • CFR Cluj a învins de șase ori (de patru ori fără să primească gol) și a pierdut doar o dată în precedentele opt confruntări directe jucate la Iași. Golaverajul pentru acest interval este de 5-12
  • Ardelenii nu au primit gol în șase din cele 11 jocuri pe care le-au jucat în actualul sezon în competițiile interne
  • Campioana are patru victorii (trei la zero) și un egal în cele cinci jocuri pe care le-au disputat în deplasare pe plan intern în această stagiune (golaveraj 8-2 în perioada cu pricina)