Meniu

RAPID CEDEAZĂ CLAR CONTRA FCSB-ULUI

Aflată pe locul secund, cu șanse reale la titlu sau măcar un loc pe podium în acest sezon, Rapidul dă peste o formație a FCSB-ului aflată în criză profundă. Fără antrenor, umilită în Europa și pe loc de play-out, echipa lui Becali are puține speranțe de care să se agațe.

CONTRA PERFORMANȚE INIMAGINABILE LA FCSB

Cu adversari totuși accesibili (Silkeborg, o echipă care nu spune nimic în fotbalul european, Anderlecht, o echipă în plină criză în Belgia, și West Ham, care o vreme a ocupat ultima poziție în Premier League), FCSB a reușit să termine grupa cu doar două puncte câștigate și un golaveraj de 3-18, o medie de 3 goluri primite pe meci!

Nici o altă echipă care a participat în grupele unei competiții europene (Europa League sau Conference League) nu a avut un bilanț defensiv atât de slab, în timp ce și ofensiv doar 4 echipe s-au descurcat mai slab. E adevărat că formațiile românești au mai suferit în grupele competițiilor europene, dar parcă niciodată la un asemenea nivel în fața unor asemenea adversari.

Iar dacă patronul echipei, Gigi Becali, a susținut de multe ori că sacrifică parcursul european pentru rezultatele de pe plan intern, lucrurile nu au stat chiar așa. Da, e adevărat că FCSB a reușit să lege 4 victorii care au apropiat-o de locurile de play-off, dar acestea au fost în mare parte norocoase și t

ot contra unor echipe cu mari probleme. În schimb, contra formațiilor cu pretenții reale la play-off, echipa pregătită până de curând de Nicoale Dică nu a mișcat și a fost mereu nevoită să scoată de minim două ori mingea din plasă.

Cu o defensivă demnă de cascadorii râsului (mai bună doar decât cea a Mioveniului, lanterna roșie a campionatului și probabil victimă sigură a retrogradării), FCSB are șanse mari să nu ia nici un punct din returul cu Rapid.

RAPID POATE VISA LA TITLU

Echipa lui Mutu se află pe un onorabil loc secund în acest moment și vine după o victorie importantă contra rivalei CFR Cluj. Desigur, au existat multe controverse asupra felului în care giuleștenii au obținut victoria, dar jocul prestat de formația patronată mai nou de Dan Șucu rămâne unul extrem de solid.

Pentru prima dată după multe sezoane, nu CFR-ul area cea mai bună defensivă din Superliga, ci tocmai Rapidul, ceea ce amplifică sarcina pe care o vor avea gazdele.

În plus, Rapidul este o echipă care s-a mobilizat exemplar contra adversarilor din frunte și a reușit, pe lângă victoria cu CFR-ul, să învingă Universitatea Craiova chiar în Bănie sau să îi smulgă un egal Farului.

Chiar dacă toate casele de pariuri o văd favorită pe FCSB, noi mizăm pe un succes al Rapidului, pentru care avem o cotă de 3,25 (ce e drept, în scădere).

Ținând cont de fragilitatea defensivei roș-albastre, și pariul Rapid marchează peste 1,5 goluri, tot la o cotă de 3,25, este foarte atractiv.

Iar dacă vreți să vă asigurați și un bonus pe acest meci, nu uitați că orice pariu de minim 22 lei pe meciurile din Superligă vă aduce la Superbet un bonus de 23 lei.

Superbonus

PUNCTE CHEIE:

  • FCSB vine după un nou eșec umilitor, 0-3 acasă cu rezervele lui West Ham, și a obținut doar o remiză în ultimele 3 partide;
  • FCSB a pierdut toate cele 3 meciuri jucate în acest sezon contra primelor 4 clasate. În plus, a primit minim două goluri în fiecare din cele 4 meciuri contra primelor 5 clasate;
  • Dacă în Europa a avut cele mai multe goluri primite din toate formațiile care au jucat în grupele Conference sau Europa League, în Superligă FCSB-ul are o apărare mai bună doar decât cea a lui Mioveni (o medie de 1.43 goluri pe meci față de 1.5 a Mioveniului);
  • Rapidiștii au 3 victorii și două remize în ultimele 5 meciuri. În plus, în ultimele 13 partide, au 9 victorii, două remize și două înfrângeri;
  • Giuleștenii s-au impus și în 3 din ultimele 4 întâlniri directe, inclusiv în sezonul în care au retrogrdat dar și imediat după revenirea în Superligă.