Meniu

17 Decembrie. Brugge continuă seria excelentă din campionat

POATE CODAȘA MECHELEN SĂ REZISTE ÎN FAȚA CAMPIOANEI BRUGGE?

FC Brugge a fost eliminată din Liga Campionilor, dar pe plan intern este din nou în cărți pentru un nou titlu, care i-ar garanta reîntoarcerea în elita Europei. Joi seara, campioana Belgiei se deplasează la Mechelen, o echipă ce flirtează cu retrogradarea și care pare victimă sigură în fața mult mai titratei adversare.

Jupiler League a ajuns aproape la jumătatea sezonului regulat, iar situația la vârf este extrem de echilibrată. În fruntea clasamentului se află FC Brugge, dar campioana en titre nu a avut cel mai lin sezon de până acum. Joi, însă, se duce pe terenul lui Mechelen să răzbune acel 2-2 din meciul tur, iar victoria este obligatorie pentru a își conserva poziția din vârf.

Lipsește căpitanul Vormer

Brugge s-a descurcat onorabil în actuala ediție a Ligii Campionilor, acolo unde a obținut opt puncte și a fost la un pas de o calificare în premieră în optimi. Nu a fost cazul, așa că belgienii au fost nevoiți să se resemneze cu participarea în grupele Ligii Europa, acolo unde în 16-imi vor da piept cu Dynamo Kiev.

În campionat, situația este destul de optimistă pentru băieții în albastru și negru, pentru că momentan se află pe primul loc la jumătatea sezonului regulat. După ce a pierdut de două ori în primele trei runde (0-1 cu Charleroi și Beerschot), Brugge a mai fost înfrântă doar o dată în următoarele 13 etape (1-2 la Leuven). În schimb, în ultimele patru etape nici nu a mai primit gol și a obținut un egal (0-0 la Mouscron) și trei victorii: 1-0 cu Kortrijk și St. Truiden și 2-0 cu Antwerp.

Pentru meciul de la Mechelen, cea mai mare problemă pare a fi absența căpitanului Ruud Vormer, care a fost diagnosticat săptămâna trecută cu Covid, la fel ca și colegii Horvath și Schrijvers.

Mechelen marchează, dar nu învinge

Probleme cu absențele sunt și la gazda de joi seara, chiar mai mari, pentru că aceasta nu se poate baza pe patru dintre titulari. Atacantul De Camargo, marcator în meciul tur, Van Damme și Vanlerberghe sunt accidentați, în timp ce Voet este suspendat după ce a fost eliminat în etapa trecută cu Waasland-Beveren (2-3).

Chiar dacă se află pe locul 16, primul deasupra liniei, cu 14 puncte, Mechelen a arătat pe plan ofensiv că merită o cauză mai bună decât salvarea de la retrogradare. 24 de goluri au marcat gazdele de joi, 14 dintre ele pe teren propriu, cifră care o pune undeva la jumătatea Jupiler League din acest punct de vedere.

Totuși, chiar dacă a reușit să marcheze în precedentele nouă jocuri, toate terminate cu pariul GG câștigător (opt GG3+), Mechelen a câștigat doar una dintre aceste întâlniri (2-1 la Zulte). Tocmai pentru că defensiva le joacă feste de multe ori, ne vine greu să credem că gazdele vor putea rezista în fața unui Brugge în formă, iar cota destul de consistentă pentru victoria oaspeților ne trage de mânecă destul de tare.

PUNCTE CHEIE:

  • Mechelen are patru meciuri la rând fără victorie și are un singur succes în precedentele nouă jocuri. În acest timp a strâns patru înfrângeri și patru egaluri;
  • Ultimele nouă jocuri ale gazdelor s-au terminat cu pariul GG câștigător (opt au fost și 3+). Golaverajul în perioada indicată e 16-21, iar media de goluri e de 4,1 pe joc;
  • Mechelen are o singură victorie și două remize în cele opt meciuri de acasă din acest sezon. Golaverajul este 14-17, deci o medie de aproape 4 goluri pe joc;
  • Brugge are patru victorii și un egal în precedentele cinci meciuri din campionat și un golaveraj de 7-1 în acest timp;
  • Oaspeții formează cea mai bună echipă a Belgiei în jocurile din deplasare, acolo unde are cinci succese și două remize în opt jocuri (golaveraj 19-5);
  • În ultimele zece confruntări directe, campioana a strâns nouă victorii (șase la zero) și un egal. Golaverajul în perioada indicată este 33-6, deci o medie de 3,9 goluri pe meci;
  • Brugge are patru victorii la rând în deplasările de la Mechelen, ultimele trei fără gol primit (golaveraj 14-1 în acest timp).