Meniu

20 Decembrie. Manchester United câștigă și urcă pe podium

PRELUNGESC “DIAVOLII” SERIA BUNĂ DE PE OLD TRAFFORD?

Manchester United nu a început deloc bine sezonul, dar și-a revenit pe parcurs și acum se pot lăuda cu o serie de șase meciuri consecutive fără înfrângere. Leeds a alternat rezultatele bune cu cele dezamăgitoare, iar deplasarea de pe Old Trafford pare să fie una din care se va întoarce cu mâna goală.

Premier League este un campionat echilibrat în special grație sumelor impresionante pe care fiecare echipă le primește din drepturile TV. Această situație le permite tuturor formațiilor din Anglia să investească în jucători, astfel că orice meci poate să depindă de ziua pe care cele două combatante o prind.

United și-a găsit cadența

Acestea fiind spuse, trebuie să stabilim din capul locului că Manchester United – Leeds este un meci în care gazdele ar trebui să pornească drept mari favorite dacă nu ar fi forma proastă pe care au avut-o pe Old Trafford la începutul sezonului. În primele patru jocuri de acasă, echipa lui Ole Gunnar Solskjaer a strâns doar un punct (0-0 cu Chelsea), trei dintre meciuri fiind pierdute (1-3 cu Crystal Palace, 1-6 cu Tottenham, 0-1 cu Arsenal).

Totuși, “diavolii” au o formă excelentă în deplasare (șase victorii din șase meciuri), iar în ultimele două partide acasă a făcut meciuri solide din punct de vedere defensiv pe Old Trafford. Au reușit astfel să învingă pe West Brom (1-0) și apoi să țină în șah rivala City, chiar echipa lui Guardiola era favorită înaintea acestei încleștări.

Leeds are un sezon de tranziție

Absentă din 2004 de pe prima scenă a fotbalului din Anglia, Leeds a început cel puțin decent sezonul de revenire. În primele patru etape, formația antrenată de Marcelo Bielsa a pierdut doar un meci, un spectaculos 3-4 pe Anfield, cu Liverpool, a făcut egal cu Manchester City (1-1) și a câștigat cu Fulham (4-3) și Sheffield United (1-0).

De la un procentaj al eșecurilor de 25% a sărit însă la unul de 55% pentru următoarele nouă partide, iar la capitolul victorii Leeds nu a mai punctat decât de trei ori: 1-0 cu Everton, 3-0 cu Aston Villa și 5-2 cu Newcastle. În schimb, a pierdut cu Wolves (0-1), Leicester, Crystal Palace (ambele 1-4), Chelsea (1-3) și West Ham (1-2), semn că are destule probleme când vine vorba de constanță.

Cum Manchester United pare să fie pe un trend ascendent, iar în ultima perioadă pare că l-a recâștigat și pe Paul Pogba, cel care a evoluat din ce în mai bine, ne așteptăm să concretizeze acea cotă de peste 1,70 pe care a primit-o la victorie. Leeds ar trebui să se autodepășească inclusiv pentru un egal, mai ales că defensiva sa va fi greu încercată de atacul stelar al gazdelor.

PUNCTE CHEIE:

  • United are cinci victorii și un egal în ultimele șase etape ale Premier League, interval în care a strâns un golaveraj de 13-6 în această perioadă;
  • Gazdele nu au primit gol în precedentele două apariții pe teren propriu în campionat: 0-0 cu Manchester City și 1-0 cu WBA;
  • Echipa din Manchester nu a mai pierdut din 1981 un meci de campionat cu Leeds pe Old Trafford, interval în care a strâns nouă victorii și șase egaluri;
  • Leeds are patru înfrângeri și un egal în precedentele șapte jocuri de campionat. În acest timp, golaverajul este de 10-15;
  • Leeds a pierdut două din ultimele trei deplasări, interval în care a strâns un golaveraj de 3-7.