
Lokomotiv Moscova – Atletico Madrid
Obține trupa lui Simeone a cincea victorie consecutivă în fața rușilor?
Atletico Madrid se transformă ușor-ușor în coșmarul lui Lokomotiv. Alb-roșii au mai întâlnit vicecampioana Rusiei de patru ori în ultimele trei sezoane și au câștigat de fiecare dată. Cu Luis Suarez într-o formă excelentă și cu Joao Felix renăscut în acest sezon, trupa lui Simeone este favorită și acum.
Una dintre cele mai imprevizibile echipe mari ale continentului este cu siguranță Atletico Madrid. Cu stilul său închis și uneori economicos inclusiv pe faza de atac, echipa din capitala Spaniei uită uneori să mai marcheze.
Simeone, plecăciune în fața lui Suarez
În acest sezon, Atletico a debutat cu un 6-1 în fața Granadei, dar apoi a dezamăgit susținătorii proprii cu două egaluri albe în fața unor adversari mai modești: Huesca și Villarreal. Chiar dacă a câștigat apoi cu Celta (2-0), sfert-finalista ediției trecute a fost zdrobită de Bayern Munchen la debutul în grupele Ligii (0-4).
Dușul rece i-a trezit pe băieții lui Diego Simeone, pentru că în următoarele trei meciuri au câștigat arătând un joc mult mai ofensiv și spectaculos. Victoriile din campionat cu Betis (2-0) și Osasuna (3-1) au fost completate cu un succes în fața austriecilor de la Salzburg (3-2).
Artizanul este Luis Suarez, cel care a fost complimentat de propriul antrenor. “Ne-a oferit o altă dimensiune în zona de atac și reușește să tragă echipa după el”, a spus Simeone. Iar cuvintele tehnicianului sunt susținute de cifre. Uruguayanul are patru goluri și o pasă decisivă de când a venit la Atletico, iar lângă el până și Joao Felix a renăscut. Portughezul a produs șapte goluri, din care cinci poartă semnătura personală, iar viitorul sună bine pentru madrileni.
Lokomotiv e în picaj
Nu același lucru se poate spune și despre adversara de marți seară, Lokomotiv Moscova, care de la debutul în grupele Ligii Campionilor nu a mai reușit să câștige niciun meci. E drept, au remizat 2-2 pe terenul lui Salzburg, dar de atunci au urmat trei înfrângeri consecutive. Două în campionat cu modestele Volgograd și Sochi și una cu Bayern Munchen, în Ligă, toate cu același scor: 1-2. În campionat, rușii se află pe locul 7, iar în Ligă au nevoie de un rezultat bun contra lui Atletico pentru a mai spera la ceva.
Bookmakerii sunt însă nemiloși cu cei de la Lokomotiv și le-au acordat acestora o cotă uriașă pentru a încurca marea favorită din Spania. Și, să fim serioși, e greu de crezut că vicecampioana Rusiei va putea încurca Atletico, mai ales că e greu de crezut și că va marca.
KEY POINTS:
- Madrilenii au obținut patru victorii din tot atâtea meciuri în fața celor de la Lokomotiv în ultimii doi ani și jumătate, trei dintre ele fără să primească gol (golaverajul în acest interval e de 12-1)
- Atletico este într-o formă excelentă în campionat, acolo unde are cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere din istoria sa: 21 de meciuri, din care 13 sunt victorii
- În ultimii șapte ani, spaniolii au jucat de nouă ori împotriva unor echipe din Rusia și au opt victorii alături de un egal în această perioadă
- Ultimele patru partide disputate de ruși s-au terminat GG3+
- Lokomotiv a pierdut ultimele trei jocuri programate și au patru meciuri fără victorie, primind de fiecare dată două goluri (golaveraj 8-5 în acest interval)