Meniu

Leverkusen – Hertha

CONTINUĂ “ASPIRINELE” SERIA IMPECABILĂ?

Bayer Leverkusen arată ca o echipă renăscută în acest sezon și, până acum, are un traseu aproape perfect în Bundesliga. Duminică, băieții lui Peter Bosz primesc vizita celor dela Hertha, care nu arată nici ei rău, dar care sunt în poziția outsider-ului din motive întemeiate.

În ultimii 30 de ani, Bayer a fost o prezentă constantă în topul fotbalului german și, fără a câștiga campionatul, a dominat competiția din umbra marilor campioane din Munchen și Dortmund. Cu cinci locuri 2 ocupate din 1990 și până acum, echipa din Leverkusen și-a creat o faimă de echipă de top a Bundesligii.

Este pe podium, neînvinsă

Coincidență sau nu, după cele opt etape disputate, echipa din orașul aspirinelor Bayer este pe locul 3, chiar în spatele giganților Bayern Munchen și Borussia Dortmund. Dacă cele două au împreună trei înfrângeri, trupa din Leverkusen nu a adunat niciun eșec, însă are trei egaluri, toate în primele trei runde: 0-0 la Wolfsburg, 1-1 cu Leipzig și 1-1 la Stuttgart.

Ultimele cinci runde au fost perfecte pentru Bayer, care a strâns 15 puncte și a ajuns astfel la egalitate de puncte cu echipa lui Haaland și la un punct în spatele campioanei. De menționat este, probabil, succesul cu Borussia Monchengladbach, pe care a învins-o după un meci spectacol cu 4-3.

Pentru meciul cu Hertha, singura problemă a lui Peter Bosz este cea legată de accidentări, pentru că, așa cum se întâmplă la toate echipele din Europa, mai ales la cele implicate în competițiile continentale, lista indisponibililor e generoasă. În cazul echipei din Leverkusen vorbim de Charles Aranguiz, Santiago Arias, Paulinho sau Edmond Tapsoba, dar absențele acestora nu au contat atât de mult încât să afecteze traseul impecabil al colegilor lor.

Hertha are doar două victorii, ambele în deplasare

Hertha, în schimb, are doar doi jucători pe care nu se poate baza: argentinianul Santiago Ascacibar și atacantul columbian Jhon Cordoba, marcator a trei goluri în acest sezon de Bundesliga. Echipa din Berlin nu trece printr-un moment excelent, dar chiar și așa a reușit să obțină două victorii importante în actuala stagiune: 4-1 la Bremen, cu Werder, și 3-0 la Augsburg.

În rest, alb-albaștrii au cinci înfrângeri și un egal (1-1 cu Wolfsburg), linie de clasament care o ține pe locul 13. Merită menționat că din cele cinci înfrângeri, două sunt chiar împotriva granzilor Bayern Munchen și Borussia Dortmund. Dacă împotriva campioanei Hertha a reușit să marcheze trei goluri (3-4), contra galben-negrilor nu a înscris decât două (2-5).

Tocmai pentru că în ciuda potențialului ofensiv, oaspeții nu au arătat în defensivă cum că ar putea opri din marcat o echipă precum Leverkusen, duminică mizăm pe victoria lui Leverkusen. Statistica, istoria și statutul de gazdă ne îndreptățesc să alegem victoria unei echipe care e cotata cu aproximativ 1.70.

PUNCTE CHEIE:

  • Leverkusen are cinci victorii la rând și opt din ultimele nouă jocuri disputate
  • Ultimele patru meciuri pe care Bayer le-a avut programate pe propriul teren au fost câștigate, dar adversarii au marcat de fiecare dată (golaveraj 17-7 și o medie de 6 goluri pe joc)
  • “Aspirinele” nu au nicio înfrângere și au câștigat precedentele cinci meciuri jucate în Bundesliga, toate cinci fiind în pariul GG3+
  • Leverkusen a câștigat cinci din ultimele șapte confruntări directe disputate pe teren propriu
  • Hertha a câștigat un singur meci din ultimele șapte și are cinci înfrângeri în acest interval (golaverajul este 11-17, deci o medie de 4 goluri pe meci