Meniu

26 Aprilie, 21:45. Milan e umilită de Lazio la Roma

Lupta pentru primele 4 locuri din Italia este destul de complicată, iar Lazio și AC Milan sunt două dintre echipele implicate. După o jumătate de campionat petrecută în vârful Serie A, ‘diavolii’ sunt în pierdere pe turație, iar echipa lui Radu Ștefan este una dintre adversarele care stau la pândă. Miza Ligii Campionilor credem că va provoca artificii pe Olimpico.

Inter Milano a cam rezolvat problema titlului în Italia, care a devenit acum mai degrabă o problemă de aritmetică. Echipa lui Antonio Conte are un avans față de locul 2 ocupat de rivala locală Milan, iar cu 6 etape înainte de final, diferența pare confortabilă. În spatele ei, însă, 4 echipe stau într-un interval de doar 3 puncte, iar Lazio e și ea în cărți de pe locul 6 ocupat momentan.

Liga Campionilor nu le-a priit și în Serie A

Formația pregătită de Simone Inzaghi a revenit în acest sezon după mulți ani în Liga Campionilor, acolo de unde a fost eliminată în optimi de Bayern Munchen. Prestațiile din grupă au fost însă mulțumitoare, mai ales că nu a pierdut niciun meci, dar efectul avut de această participare a fost un recul în Serie A.

Immobile și colegii săi și-au revenit abia de la începutul lui 2021. În acest an, Lazio a câștigat 12 meciuri din cele 16 și a revenit serios în lupta pentru primele 4 locuri. Momentan, romanii au 58 de puncte, dar și o restanță cu codașa Torino. O victorie în aceasta ar aduce-o pe Lazio la două puncte de Napoli și la 4 de Atalanta și Juventus, deci șanse există.

Milan a visat la titlu și acum tremură pentru Ligă

Problema stă cumva diferit pentru adversara de luni a echipei lui Ștefan Radu. AC Milan a fost surpriza acestui sezon din Italia, a condus ostilitățile pentru multă vreme în prima parte a campionatului, dar apoi nu a mai putut ține pasul cu rivala Inter. Cu Ibrahimovic în postura de vioară întâi, echipa lui Stefano Pioli e acum pe locul 2, dar tremură pentru această poziție, mai ales că Atalanta, Juventus și Napoli îi suflă toate în ceafă.

În ultima etapă, Milan a pierdut acasă cu Sassuolo (1-2) și le-a permis astfel adversarelor să se mai apropie. Lazio, pe de altă parte, a fost subordonată de Napoli, care a câștigat cu 5-2, astfel că ambele formații sunt acum în foame de puncte.

Ne așteptăm să vedem un meci cu goluri de ambele părți, mai ales că defensiva nu este punctul forte al niciuneia. Cota pentru GG este puțin peste 1.50, adică cel puțin decentă dacă judecăm în funcție de istoricul celor două.

PUNCTE CHEIE:

  • Toate cele 7 întâlniri pe care Lazio le-a avut în Serie A cu echipele din Top 4 s-au sfârșit cu goluri de ambele părți;
  • 3 din ultimele 4 meciuri ale lui Lazio și 6 din precedentele 8 s-au terminat cu ambele formații pe tabelă;
  • Cele mai recente 4 jocuri pe care echipa din Roma le-a jucat acasă s-au încadrat în limitele pariului GG;
  • Două din ultimele 3 confruntări directe au găsit ambele combatante printre marcatoare;
  • Precedentele 3 deplasări ale lui AC Milan și 5 din ultimele 6 s-au sfârșit cu goluri de ambele părți;
  • AC Milan a bifat 5 GG-uri din 5 în deplasările efectuate la echipele din Top 9 al Serie A;