Meniu

21 Aprilie, la 21:45. Juventus câștigă la pas cu Parma

CURG GOLURILE LA VIZITA PARMEI LA JUVENTUS?

Juventus și Parma se întâlnesc miercuri seara la Torino într-un meci cu importanță mare pentru ambele. Gazdele au ajuns, în mod surprinzător, să se lupte pentru calificarea în ediția viitoare a Ligii Campionilor, în timp ce echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă își joacă ultimele șanse pentru supraviețuire. Se anunță un meci pe contre.

Serie A și-a cam găsit campioana, iar numele acesteia poartă Inter. Asta dacă nu cumva tot scandalul creat în jurul Super Ligii pe care marile cluburi vor s-o organizeze nu se va lăsa cu suspendări sau excluderi. Lăsând această discuție la o parte, vedem că Juventus tremură pentru prezența în ediția viitoare a Ligii Campionilor după 9 ani consecutivi în care a câștigat titlul în Serie A, astfel că mandatul lui Andrea Pirlo se apropie de sfârșit.

Îl ratează Man și Mihăilă pe Ronaldo?

Înaintea importantului meci cu Parma, fostul mare mijlocaș transformat rapid în antrenor are unele probleme de lot și nu numai. Federico Bernardeschi este accidentat și tizul său Chiesa este incert. În aceeași situație se află și Danilo, dar și vedeta echipei, Cristiano Ronaldo.

Portughezul a ratat și ultima partidă a lui Juventus, 0-1 cu Atalanta, înfrângere care i-a aruncat până pe locul 4 pe campioni. Acum, bianconerii trebuie să stea cu ochii și pe adversarele din imediata apropiere. Cea mai mare amenințare o reprezintă Napoli, cea care în afara partidei cu Lazio de miercuri seara nu mai are niciun meci de dificultate mare. În același timp, Juventus va juca la Milano atât cu Inter, cât și cu AC Milan, deci programul fostei campioane este unul mai dificil.

Parma se târăște spre Serie B

Aflată pe locul al 19-lea, cu 20 de puncte după 31 de etape și cu doar 3 victorii obținute, Parma are șansa infime de a se mai salva de la retrogradare. Echipa lui Man și Mihăilă ar trebui să recupereze în cele 7 meciuri rămase un decalaj de 10 puncte față de Torino, Fiorentina sau Benevento, însă acest lucru pare destul de dificil de realizat.

Chiar dacă în ultima vreme, ofensiva echipei lui D’Aversa a arătat din ce în ce mai bine, apărarea cedează atunci când le e lumea mai dragă. S-a văzut asta și cu Cagliari, în ultima etapă, când Parma a condus cu 2-0 și 3-1, dar a fost învinsă cu două goluri marcate în prelungiri, dar și cu Genoa (1-2 după 1-0 la pauză), Spezia și Udinese (ambele terminate 2-2, după 2-0 la pauză).

Pentru că vorbim de două echipe care au obiective de îndeplinit, ne așteptăm la un joc deschis. Mai ales din partea lui Juventus, prevedem goluri, dar nici Parma nu este de lepădat la acest capitol, mai ales că 18 din cele 32 de goluri înscrise în acest sezon au venit în precedentele 8 runde. ‘Peste 2,5 goluri’ este pariul de jucat la acest meci, dar nici GG sau GG3+ nu ar fi delepădat, cotele fiind, în ordine, 1.50, 1.95 respectiv 2.15.

PUNCTE CHEIE:

  • Meciurile din ultima vreme ale Parmei sunt bogate în goluri. În precedentele 11 apariții pe teren, trupa lui Man și Mihăilă a provocat 10 partide de ‘peste 2,5 goluri’;
  • Chiar dacă a câștigat o singură dată în deplasările din acest sezon, Parma nu are probleme în a marca pe teren străin, acolo unde a reușit 22 de goluri în 15 meciuri;
  • Atunci când întâlnește echipe din vârful campionatului, Parma reușește jocuri spectaculoase. Toate cele 6 întâlniri cu echipele din Top 4 au furnizat minimum 3 goluri;
  • Juventus vine și ea cu un istoric recent care abundă de goluri. 9 din precedentele 12 partide jucate acasă s-au terminat cu peste 2,5 goluri;
  • În precedentele 9 meciuri pe care torinezii le-au disputat în toate competițiile s-au finalizat cu cel puțin 3 goluri pe tabelă;
  • În precedentele 9 confruntări directe programate pe terenul lui Juventus pariul ‘Peste 2,5 goluri’ a ieșit câștigător de 8 ori.