Meniu

AJUNGE RONALDO LA TÂRGOVIȘTE?

Dat afară de Manchester United după interviul măgulitor oferit lui Piers Morgan, starul portughez ajuns la 37 de ani este în căutarea unei echipe alături de care să facă performanță, iar un club din România pare destinația cea mai probabilă.

În primul rând, există dorință din partea lui Ronaldo, pentru că are șansă să ridice deasupra capului trofeul Superligii, cel mai valoros trofeu, alături poate de trofeul Cupei Mondiale, care lipsește din vitrina fostului Balon de Aur. Desigur, încununarea cu laurii succesului nu este tocmai la îndemănă într-un campionat atât de disputat, dar Ronaldo are încă determinarea necesară pentru a pune umărul la succesul echipei.

Se pare că în pole position pentru semnătura lusitanului este Chindia Târgoviște, echipă care a decis să nu își mai plătească jucătorii de 3 luni pentru a asigura o primă de instalare consistentă, de peste 10.000 de euro.

Chiar dacă nu își vor asigura serviciile fostului campion european până la meciul de marți, cei de la Chindia trebuie să se descurce doar cu Popadiuc contra Universității Craiova. Iar forma bună a gazdelor și jocul prestat inclusiv cu liderul Farul ne duc cu gândul la un GG, pentru care avem și o cotă de 2.20.