Meniu

9 Aprilie. Clinceni se califică în play-off în fața unui Dinamo lamentabil

O PROVOACĂ CLINCENI PE DINAMO LA UN MECI DE “SUB”?

Dinamo e consolată cu soarta de echipă de pluton în România și rămâne să se lupte pentru supraviețuire în play-off. Clinceni, însă, are nevoie de o victorie pentru a fi sigură de locul în play-off, așa că ne așteptăm la un joc solid făcut de oaspeți. Totuși, absențele din lotul lui Gigi Mulțescu ne duc cu gândul la un meci închis.

Fanii lui Dinamo fac eforturi serioase pentru a salva echipa și tocmai au reușit o minune în ultima lună, când au reușit să scape clubul de datorii în valoare de 1,2 milioane de euro. Suma era necesară pentru a primi licența fără de care alb-roșii nu aveau dreptul să evolueze în sezonul viitor al Ligii 1.

Distruși de arbitru contra CFR-ului

Acum, focusul întregii suflări dinamoviste trebuie să fie pe partea sportivă, pentru că, la fel ca în sezonul trecut, fantoma retrogradării bântuie. În acest moment, ‘câinii’ se află pe locul 14, la un punct în fața celor de la Hermannstadt și la 8 în fața Iașiului. Însă odată intrați în play-off, toate punctajele se înjumătățesc, astfel că inclusiv Poli are șanse plauzibile să o depășească pe Dinamo.

Gigi Mulțescu încearcă să închege o echipă, dar problemele medicale și nu numai îi dau bătăi de cap. Vlad Achim, Andrei Radu, Steliano Filip și Andreas Mihaiu au diferite probleme care îi țin departe de antrenamentele în regim normal, iar meciul cu CFR i-a distrus numeric pe ‘câini’. Paul Anton și Florin Bejan au fost eliminați foarte ușor de centralul Marcel Bârsan, iar Alexandru Răuță este și el suspendat din cauza cumului de cartonașe. Chiar și cu doi oameni în minus, dinamoviștii au făcut un meci solid din punct de vedere defensiv contra campioanei și au pierdut doar cu 0-1.

Academica visează la istorie

Totuși, adversara din partida de vineri seara are de jucat, practic, un meci cât un sezon. La a doua stagiune pe prima scenă a fotbalului românesc, Academica Clinceni este aproape de o performanță istorică, anume calificarea în play-off. Începând cu etapa a 10-a, trupa antrenată de Ilie Poenaru nu a mai ieșit din Top 6 al Ligii 1, pendulând între ultimele două poziții care asigură calificarea în play-off.

În 2021, ilfovenii au mai scăzut ritmul, dar au reușit să se mențină deasupra liniei, iar acum au nevoie de un succes pentru a nu depinde de alte rezultate. Singura formație care poate strica bucuria Academicii este Chindia Târgoviște. Dâmbovițenii trebuie să câștige deplasarea de la FC Argeș și să aștepte ca cel puțin una dintre Clinceni și FC Botoșani să se încurce.

Pentru că vorbim de un meci decisiv, oaspeții de vineri vor practica același joc ermetic, închis, a cărui principală preocupare este să țină poarta închisă. În afara echipelor din Top 3 și a Chindiei, Academica are cea mai bună apărare din Liga 1, chiar dacă a cedat de fiecare dată în ultimele 5 jocuri.

De data asta, ne așteptăm să vedem un meci în care defensivele vor avea un cuvânt greu de spus. Pronosticul nostru este ‘0-2 goluri’, care vine cu o cotă de aproximativ 1.60.

PUNCTE CHEIE:

  • În ultimele 10 meciuri pe care Dinamo le-a disputat, pariul ‘sub 2,5 goluri’ a ieșit câștigător de 8 ori;
  • Cu 25 de goluri marcate în cele 29 de etape, 'câinii’ au al doilea cel mai slab atac din Liga 1,
  • În ultimele 8 jocuri ale Clinceniului, doar o singură dată s-au marcat minimum 3 goluri;
  • Academica are una dintre cele mai bune defensive din campionat, cu doar 25 de goluri primite în 29 de jocuri;
  • Confruntarea directă din tur s-a terminat 1-1;
  • În acest sezon, Dinamo și Clinceni sunt printre fruntașe în privința pariului ‘0-2 goluri în meci’. Bucureștenii au terminat doar 31% din partide cu minimum 3 goluri, iar ilfovenii doar 28%.