Meniu

D. Medvedev – A. Zverev

Reușește Medvedev să repete performanța de la Paris?

Dimiitri Medvedev debutează la ATP Final contra prietenului său Sasha Zverev. Rusul a câștigat trofeul de la Paris de atunci, dar neamțul este într-o formă excelentă și pare să aibă ascendentul și la turneul de la Londra. Mergem pe victoria lui Zverev, mai ales că prețul oferit e destul de generos.

Turneul Campionilor e pentru fiecare jucător un vis, deoarece vine ca o încununare a muncii depuse pe parcursul unui an de trudă. Zverev este la a patra participare, în timp ce despre Medvedev se poate spune că a cvasi-debutant, după cele trei înfrângeri consecutive suferite la ediția de anul trecut, acolo unde a debutat.

Continuă simetria recentă din directe?

Chiar dacă au 23, respectiv 24 de ani, cei doi au tot dat unul peste celălalt, astfel că aceasta va fi a opta întâlnire directă. Din cele istorice, Zverev a câștigat cinci, în timp ce lui Medvedev i-a venit rândul doar de două ori.

Interesant este că cele două confruntări pierdute de Zverev s-au desfășurat în finale de Masters. Medvedev a câștigat de fiecare dată, prima ocazie fiind la Shanghai, în 2019, a doua acum, la Paris. Între cele două victorii, Zverev a intercalat un succes repurtat chiar pe carpeta de la Turneul Campionilor.

Pentru că se desfășoară în condiții speciale, dar și pentru că în Zverev are avantaj atât la directe, cât și mai mare și mai prolifică experiență la ATP Finals, merită să încercăm să pariem la un meci așa de echilibrat. În plus, și cota neamțului este una generoasă, 2,10, semn că ne putem dubla banii destul de ușor cu acest meci.

PUNCTE CHEIE:

  • Medvedev are două victorii în ultimele trei confruntări directe, ultima fiind înregistrată chiar în urmă cu câteva zile, în finala de la Paris. Scorul general între cei doi este de 5-2 pentru Zverev și 11-5 la seturi
  • Zverev are un palmares pozitiv la ATP Final: din trei participări, a câștigat o dată trofeul, iar anul trecut a pierdut în semifinale. În total, raportul victorii - înfrângeri este de 7-5
  • Neamțul a câștigat două turnee indoor în această toamnă și a jucat finala la cel de-al treilea la care a pierdut chiar în fața lui Medvedev
  • Sasha vine după, probabil, cel mai bun an din carieră la turneele mari. Are semifinală la Australian Open, finală la US Open și trofeu la Paris