
3 Aprilie. Liverpool o spulberă pe Arsenal în repriza secundă
VEDEM IAR GOLURI ÎN DERBY-UL ARSENAL – LIVERPOOL?
Arsenal primește vizita lui Liverpool sâmbătă seara în ceea ce reprezintă derby-ul etapei în Premier League. ‘Tunarii’ sunt într-o oarecare revenire de formă și caută măcar un loc de cupă europeană, dar actuala campioană trebuie să tragă cât se poate de tare pentru a nu rata Liga Campionilor în sezonul viitor. Practic, se anunță scântei și, cel mai probabil, goluri.
Actualul sezon din Anglia a pregătit multe surprize până acum și mai avem la dispoziție încă 9 etape în care să ne bucurăm de Premier League. Dacă prezența lui City în vârf nu poate intra la acest capitol, evoluțiile unor echipe precum West Ham sau chiar Man. United merită o mențiune specială. La capătul celălalt al discuției, Liverpool este clar dezamăgirea anului în Anglia, iar Arsenal probabil este pe poziția a doua într-o astfel de ierarhie.
Liverpool și cei doi iepuri
Pentru trupa lui Jurgen Klopp, accidentările au jucat un rol important în evoluția (sau involuția) etalată în această stagiune. Virgil van Dijk a pierdut aproape tot sezonul, Joe Gomez e și el în aceeași situație, iar apoi, rând pe rând, Matip, Fabinho, Milner, Jota, Trent Alexander și Henderson au pierdut și ei o sumedenie de meciuri. Așa cum se poate vedea, apărarea a suferit cel mai tare, iar campioana Angliei a fost pedepsită în repetate rânduri de contracandidate.
Colapsul a început chiar în preajma sărbătorilor de iarnă și a continuat până de curând. În acest interval de două luni și jumătate, Liverpool a pierdut 9 meciuri, 8 dintre acestea fiind programate în campionat. Mai mult, deși era neînvinsă acasă de mai bine de 3 ani, campioana a ajuns la 6 înfrângeri consecutive pe Anfield Road, contraperformanță istorică.
Clasată pe locul 7 în acest moment, formația lui Salah și Mane se află la 5 puncte în spatele lui Chelsea, ocupanta locului 4. Acesta este și ținta pe care ‘cormoranii’ o mai au acum, pentru că Liga Campionilor este o miză financiară importantă pentru orice echipă. Totuși, Liverpool are o șansă și pe plan european, acolo unde se află încă în cursa pentru trofeu. Momentan, în faza sferturilor o are de înfruntat pe Real Madrid, pe care o va vizita marți seară. Misiunea recâștigării trofeului Ligii este însă extrem de dificilă, mai ales că Bayern Munchen, PSG și Manchester City sunt încă în cursă și cotate mai bine de bookmakeri.
E capabilă Arsenal de un finiș în forță?
O altă ciudățenie a acestui sezon a fost prestația lui Arsenal din Premier League, traseul avut până la etapa de Boxing Day fiind catastrofal. În cele 15 etape de până atunci, londonezii pierduseră 8 meciuri și câștigaseră doar 5, astfel că preț de 5 etape au staționat pe un rușinos loc 15. Totuși, în a doua zi de Crăciun, elevii lui Mikel Arteta s-au duelat cu una din rivalele locale, Chelsea, pe care au învins-o cu 3-1.
Această victorie le-a dat aer ‘tunarilor’, care în prezent ocupă locul 9, la doar 4 puncte în spatele lui Liverpool. E destul de greu pentru Arsenal să mai spere la Liga Campionilor, dar o prezență în Europa League prin intermediul campionatului este destul de plauzibilă. Ca și Liverpool, londonezii au și ei alternativa cupelor europene, acolo unde urmează să se dueleze în sferturile de finală ale Ligii Europa cu Slavia lui Nicolae Stanciu.
Una peste alta, sâmbătă avem parte de o confruntare între două formații care au pentru ce lupta și care nu-și mai permit să fie pasive. Cum un punct nu ajută pe nimeni, ne așteptăm la un joc pe contre și extrem, extrem de disputat. Tradiția între Liverpool și Arsenal implică oricum goluri, astfel că GG-ul, la o cotă de peste 1.60 pare un pariu sigur.
PUNCTE CHEIE:
- În ultimele 10 meciuri pe care Arsenal le-a jucat în toate competițiile, pariul GG a ieșit câștigător de 8 ori;
- Precedentele 3 partide ale ‘tunarilor’ împotriva echipelor din top (West Ham, Tottenham și Leicester) s-au terminat cu goluri de ambele părți;
- În ultimele 3 jocuri ale lui Liverpool contra adversarelor din vârful Premier League (Man. City, Leicester, West Ham) au bifat câștigător pariul GG;
- Cu 26 de goluri marcate în 14 deplasări de campionat, Liverpool are al 4-lea atac din Premier League. Leicester și Manchester United au totuși un meci în plus disputat, iar City are doar două goluri în plus;
- Confruntările directe Arsenal – Liverpool au adus multe goluri în ultima vreme, 8 din cele mai recente 9 fiind GG-uri. Golaverajul în acest timp este 22-15 pentru ‘cormorani’.