
22 Decembrie. Arsenal a fost subordonată iar de City
VEDEM O NOUĂ VICTORIE A LUI CITY PE TERENUL LUI ARSENAL?
Manchester City se transformă în acest sezon și devine o echipă mult mai solidă pe plan defensiv. Chiar și fără să mai aibă aceeași eficacitate din anii trecuți, băieții lui Pep Guardiola sunt mari favoriți în confruntarea de miercuri seară de pe Emirates, acolo unde un Arsenal în corzi îi așteaptă.
De doi ani, City nu mai reușește să impună acel ritm nebunesc în competițiile interne, dar rămâne cu siguranță una dintre cele mai bune echipe din Anglia. Dacă transformarea lui “cetățenilor” nu a afectat decât foarte puțin rezultatele, nu același lucru se poate spune și despre Arsenal, care pare la un pas de dezintegrare.
Cât mai rezistă Arteta?
Adus la mijlocul sezonului trecut drept ca un salvator, Mikel Arteta a reușit în prima parte a mandatului său la Arsenal să convingă întrucâtva. A câștigat Cupa Angliei în fața lui Chelsea pentru ca apoi să câștige și Supercupa împotriva lui Liverpool. Ba mai mult, ca să ajungă în această fază a Cupei Ligii, “tunarii” au trecut tot de Liverpool în turul anterior.
Lucrurile merg însă pe dos în Premier League, acolo unde londonezii sunt pe locul 15, cu 14 puncte, la 17 lungimi de “cormorani”, care sunt lideri. Șapte meciuri la rând fără victorie a strâns Arsenal în campionat, interval în care a marcat doar de trei ori!
Nici pentru meciul cu City situația nu inspiră prea mult optimism, mai ales că Pierre Aubameyang și Thomas Partey, doi dintre cei mai buni jucători ai echipei, sunt accidentați și au șanse infime să joace. Pentru Arteta, întâlnirea cu echipa din Manchester este specială, deoarece a fost secundul lui Guardiola acolo preț de trei ani și tocmai acest status i-a oferit șansa angajării la Arsenal.
Minune! City nu mai are bani de transferuri
Pentru antrenorul lui City, conjunctura a impus o perioadă de tranziție, iar echipa sa a devenit dintr-o amatoare a scorurilor fluviu, una care joacă elaborat, dar economicos în privința cifrelor de pe tabelă. Mai exact, vicecampioana Angliei încasează mult mai puține goluri, dar și marchează într-un ritm mai lent.
Principala problemă, ca și la ultimul meci cu Southampton (1-0), a fost absența unui vârf de atac, pentru că atât Aguero, cât și Gabriel Jesus au lipsit din cauza unor probleme medicale. În ciuda acestui aspect, Guardiola susține că echipa sa nu va mai cumpăra niciun atacant în perioada de transferuri din ianuarie. “Ca și celelalte echipe, și noi ne chinuim cu banii, nu e nicio diferență, deci nu vom aduce pe nimeni în această iarnă”, a explicat tehnicianul spaniol după meciul cu “sfinții”.
În schimb, spaniolul a lăudat evoluția defensivei, în special a lui Ruben Dias, fundașul central de 23 de ani adus în vară de la Benfica. “S-a integrat perfect și colaborează foarte bine cu John Stones”, a spus bucuros antrenorul 49 de ani. Guardiola are și de ce să fie bucuros, pentru că echipa sa a primit doar un gol în ultimele opt apariții pe teren.
Este de așteptat ca prestația defensivei să continue la nivel înalt și contra celor de la Arsenal, care în cele 14 etape de Premier League au marcat doar de 12 ori. Pronosticul “2 solist” pare destul de solid în aceste condiții.
PUNCTE CHEIE:
- City are trei victorii consecutive în confruntările directe din Cupa Ligii, toate la zero (golaveraj 7-0 în aceste întâlniri);
- Opt victorii au strâns “cetățenii” în precedentele nouă confruntări directe, din care șase la zero, iar golaverajul este 21-4 în această perioadă;
- Trei victorii la rând are echipa lui Guardiola în cele mai recente deplasări pe Emirates (golaveraj 8-0 în acest interval);
- Șapte meciuri fără victorie la rând a strâns Arsenal în ultimele apariții în competițiile interne. Cinci dintre acestea sunt înfrângeri, iar golaverajul este 3-11!
- Echipa din Manchester nu a mai pierdut de 18 meciuri în Cupa Ligii, trofeu pe care l-a câștigat în ultimele trei ediții;
- City are opt meciuri la rând fără înfrângere, în șapte dintre acestea nu a primit gol, iar golaverajul în perioada indicată este 13-1.