
Argentina – Paraguay
Pot Messi și ai lui să țină poarta închisă?
Argentina are șase puncte după primele două meciuri din preliminariile Mondialului din 2022, dar “pumele” nu arată extraordinar. Joi noaptea, trupa lui Messi primește vizita naționalei din Paraguay, iar partida se anunță una dificilă. Gazdele sunt favorite, dar va fi nevoie de o evoluție perfectă pentru o victorie fără gol primit.
Au trecut 50 de ani de la ultima Cupă Mondială fără Argentina și pare aproape imposibil de imaginat ca acest lucru să se repete curând. Dubla campioană a lumii a avut generații întregi de talente, în vârful cărora stau cu siguranță două nume: Diego Maradona și Lionel Messi.
Messi va avea 35 de ani în Qatar
Diferența între cei doi giganți este aceea că în 1986, Maradona a reușit să-și ducă echipa până pe podiumul câștigătoarei, în timp ce Messi nu a putut să bifeze decât o finală, pierdută în 2014 contra Germaniei în prelungiri.
În declin pe fondul conflictului avut cu șefii Barcelonei, starul argentinian încă mai speră că va pune mâna pe trofeul suprem oferit de fotbal. Șansele sunt mici, mai ales că generația sa este deja la un pas sau doi de retragere (Messi are deja 33 de ani), iar din spate nu prea vine nimic, cu mici excepții.
La acest capitol poate fi încadrat Lautaro Martinez, cel care ușor-ușor se transformă în viitorul Argentinei. Atacantul lui Inter Milano va fi, cel mai probabil, perechea lui Messi în atac contra Paraguayului, mai ales că din informațiile oferite de presa argentiniană se pare că s-a refăcut după o accidentare la gambă.
Argentina are șase puncte după primele două meciuri, dar victoriile cu Bolivia (2-1) și Ecuador (1-0) au fost obținute într-un ritm economicos. De data aceasta, în distribuția lui Lionel Scaloni va apărea cu siguranță și Angel Di Maria, cel care a fost uitat la ultima acțiune a naționalei. Lipsesc însă Sergio Aguero și Paulo Dybala, ambii accidentați, dar nu atacul va fi problema Argentinei.
Paraguay joacă la ciupeală
Pentru “pume”, importantă va fi, mai ales, apărarea, pentru că Paraguay este o echipă căreia îi place jocul închis, pe contre. Fără să aibă vreun nume mare în distribuție, antrenorul Eduardo Berizzo a construit o echipă muncitoare, care luptă pentru fiecare minge.
Acest lucru s-a văzut și în primele două partide din actualele preliminarii. Acasă, contra lui Chile, Paraguay a remizat 2-2 după ce a fost condusă cu 0-1, iar apoi a preluat conducerea și a fost egalată în ultimele minute. Al doilea meci a fost deplasarea din Bolivia, acolo unde fosta echipă a celebrului Chilavert a învins cu 1-0. În ambele jocuri, Paraguay a avut o posesie consistentă, 60% de fiecare dată, dar mai ales în a doua partidă s-a mulțumit să conserve rezultatul și să nu se deschidă în fața adversarului.
Tocmai de aceea Argentina trebuie să fie atentă, pentru că un joc prea avântat le-ar putea da șanse oaspeților să înscrie. E de așteptat ca Messi și ai lui să obțină o victorie la limită, eventual fără gol primit, tocmai de aceea, pariul sigur pare să fie “sub 2,5 goluri”.
PUNCTE CHEIE:
- Argentina e neînvinsă în ultimele nouă partide, timp în care a strâns șase victorii și trei remize
- Opt din cele nouă meciuri pe care Argentina le-a disputat pe teren propriu în preliminariile pentru Mondialul precedent s-au terminat cu maximum două goluri pe tabelă, iar șapte din ele au fost NGG
- Ultimele trei meciuri directe între cele două s-au terminat cu un total de maximum două goluri (golaverajul în acest timp este 2-1 pentru Paraguay)
- Șase din cele mai recente opt directe disputate în preliminariile pentru Mondial au bifat câștigător pariul “sub 2,5 goluri”. În acest interval, cinci au fost NGG
- Nouă din ultimele 11 partide disputate de Paraguay s-au terminat cu mai puțin de trei goluri. Șapte dintre acestea s-au terminat cu doar una din echipe printre marcatoare