Meniu

ANALIZĂ LIGA 1: Craiova stă bine la cornere, prost la cartonașe. FCSB e regina golurilor

EKG-UL LIGII 1: DE LA CFR CLUJ ȘI FCSB LA CHINDIA ȘI FC ARGEȘ

Liga 1 este tot mai des criticată pentru lipsa spectacolului și a meciurilor tari și, cumva, pe bună dreptate. Media golurilor din campionatul României este mult mai mică decât cea din campionatele mari, cu excepția Spaniei, și inclusiv ligile țărilor vecine stau mai bine, Ungaria fiind mult în fața noastră. Punepariu.ro a făcut o analiză detaliată a primului nostru eșalon și îți prezintă cifrele cele mai importante.

Cel mai important lucru în fotbal este golul, tocmai de aceea pariul GG va fi întotdeauna mai popular decât NGG, deși, în destule cazuri, al doilea are o șansă mai mare, statistic vorbind, să apară la un meci anume. Pornind de la această idee, am încercat să spargem meciurile din turul Ligii 1 în zeci și sute de bucățele pentru a sintetiza cât mai eficient pentru tine, pariorule, situația din prima ligă a României.

De la două la trei goluri pe etapă

15 etape s-au disputat până în prezent, iar situația este destul de diferită de la o rundă la alta. În cele 120 de meciuri jucate (inclusiv restanța Viitorul – Hermannstadt de duminică), s-au marcat 303 de goluri în total, adică o medie de 2,53 pe partidă. Dintre aceste goluri, 56% au fost înscrise în repriza secundă. În privința diviziunii golurilor pe etapă, avem de la 16 goluri înscrise în cele opt jocuri ale unei runde (etapele 2 și 11), până la 24 (etapa a 5-a).

La capitolul GG, adică întâlnirile în care ambele echipe înscriu, procentajul este de 48%, adică 58 de meciuri din cele 120, în timp ce în privința confruntărilor în care s-au înscris minimum 3 goluri, procentajul este și mai mic: 45%, adică doar 54 din 120.

În comparație cu alte campionate, stăm destul de rău. Dintre cele mai bune 5 ligi din Europa, doar Spania ne este inferioară, în timp ce o trecere în revistă a campionatelor vecine ne arată cu Ungaria este mult peste noi din punct de vedere al spectacolului.

Viitorul și Botoșani, reginele GG-ului

Echipa la ale cărei meciuri se înscriu cele mai multe goluri este FCSB, cu 3,47, urmată de Poli Iași 3,20, moldovenii plătind tribut apărării jalnice, care a încasat 33 de goluri în prima parte a campionatului. La polul opus se află CFR Cluj și Chindia, cu doar 1,60 goluri pe meci, urmate de Clinceni, cu 1,73 și Craiova – 1,87.

Când vorbim de goluri înscrise, FCSB este de departe campioană, cu 37 de goluri înscrise, adică aproape 2,5 pe meci. În spatele roș-albaștrilor, la mare distanță, este Sepsi, cu 24 de goluri marcate, iar apoi Astra și Botoșani, cu 21. Codașe sunt relevațiile Chindia (12) și UTA (13), semn că defensivele de fier te pot menține în Liga 1 fără mari probleme. După cele două, FC Argeș are cel mai slab atac (14), care, culmea deși are 24 de goluri primite, cu unul mai puțin decât UTA, are șase puncte mai puțin. E adevărat, în timp ce arădenii au terminat fără gol primit cinci meciuri, violeții au doar o astfel de partidă, de unde și diferența din clasament.

Ca o curiozitate, cel mai frecvent scor este 1-1, care s-a întâlnit de 17 ori pe parcursul turului de campionat. Acesta este urmat, la ceva distanță, de 1-0, 0-1 și 0-2, prezente de câte 11 ori, semn că oaspeții au cam fost la putere. Remiza albă, favorita câtorva echipe, este și ea în top, cu 10 apariții.

Totalurile pe etapă (goluri, meciuri GG, meciuri “peste 2,5 goluri”):

  • Etapa 1 – 20 (5 GG + 4 peste 2,5)
  • Etapa 2 – 16 (1 GG + 3 peste)
  • Etapa 3 – 22 (6 GG + 4 peste)
  • Etapa 4 – 23 (5GG + 5 peste)
  • Etapa 5 – 24 (5 GG + 5 peste)
  • Etapa 6 – 18 (4 GG + 2 peste)
  • Etapa 7 – 17 (3 GG + 2 peste)
  • Etapa 8 – 21 (2 GG + 4 peste)
  • Etapa 9 – 20 (5 GG + 3 peste)
  • Etapa 10 – 23 (4 GG + 4 peste)
  • Etapa 11 – 16 (3 GG + 3 peste)
  • Etapa 12 – 23 (4 GG + 5 peste)
  • Etapa 13 – 23 (5 GG + 4 peste)
  • Etapa 14 – 19 (2GG + 4 peste)
  • Etapa 15 – 18 (4 GG + 2peste)

Alte campionate din Europa:

  • Premier League – 2,81 goluri / meci (50% GG)
  • Serie A – 3,15 goluri / meci (64% GG)
  • Bundesliga – 3,15 goluri / meci (65% GG)
  • Franța - 2,77 goluri / meci (55% GG)
  • La Liga – 2,42 goluri / meci (49% GG)

..........................................................................

  • Ungaria – 3 goluri / meci (62% GG)
  • Bulgaria – 2,56 goluri / meci (46% GG)
  • Serbia – 2,66 goluri / meci (45% GG)


FCSB și FC Argeș, la poli opuși

Este cunoscut faptul că există echipe care preferă mai mult să joace în deplasare, acolo unde se descurcă mai bine scăpate de presiunea unui rezultat, în timp ce altele se simt mai confortabil pe propriul teren. Din această categorie din urmă face parte și FCSB, cea care a avut un traseu aproape perfect în turul de campionat. Din 7 meciuri pe care le-a disputat în calitate de gazdă, echipa lui Toni Petrea a obținut șase victorii și un singur egal.

Remiza a venit în chiar ultima etapă, contra lui Sepsi (1-1), atunci când roș-albaștrii au fost nevoiți să joace la Mogoșoaia din cauza unor defecțiuni la acoperișul Arenei Naționale. Inclusiv golaverajul FCSB-ului este impresionant, cu 22 de goluri marcate și doar 4 primite, de unde rezultă o medie de peste 3 reușite pe meci. La polul opus este UTA, care în cele șapte jocuri disputate pe propria arenă a înscris doar de 5 ori, fiecare gol echivalând cu un punct câștigat (un 2-1 cu Chindia este singura victorie a arădenilor).

În privința jocurilor din deplasare, Universitatea Craiova și CFR Cluj sunt specialistele, cele două fiind neînvinse pe terenuri străine, performanță reușită de și de Clinceni. Oltenii au cele mai multe puncte, 20, obținute grație celor șase victorii și a egalurilor de la Botoșani și Cluj (ambele 0-0). Golaverajul alb-albaștrilor este 11-3, inferior totuși celui al campioanei, care a marcat de 12 ori și a primit doar două goluri! CFR are însă doar 19 puncte, dar obținute din 7 meciuri, în timp ce Clinceni are două victorii și 5 egaluri, deci 11 puncte. Repetenta jocurilor de pe teren străin este FC Argeș, singura echipă care nu a obținut nici măcar o victorie pe teren străin.

Un aspect inedit este linia de clasament a celor de la Chindia Târgoviște. Ocupanta locului 6 a impresionat grație prestației din defensivă și a strâns 12 puncte cu doar 5 goluri marcate și două primite! Practic, toate partidele dâmbovițenilor au intrat în sfera pariului NGG, cu trei victorii la zero, două înfrângeri asemenea și trei remize albe! De cealaltă parte, FC Botoșani a făcut GG în toate cele 8 deplasări și doar contra lui Dinamo (1-1) nu a bifat și pariul “3+”.

Medie de goluri pe meci:

  • FCSB – 3.47
  • Poli Iași - 3.20
  • Voluntari – 3.00
  • Gaz Metan – 3.00
  • Botoșani - 2.87

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

  • CFR Cluj și Chindia – 1.60
  • Clinceni – 1.73
  • Craiova – 1.87


Cele mai bune atacuri din Liga 1:

  • FCSB – 37 de goluri marcate
  • Sepsi – 24
  • Astra – 21
  • Botoșani - 20
  • Voluntari – 20


Cele mai bune apărări:

  • CFR Cluj – 6 goluri primite
  • Clinceni – 9
  • Craiova – 10

Meciuri fără gol primit:

  • 10 – CFR Cluj, Clinceni
  • 8 – FCSB, Chindia
  • 7 – Craiova


Craiova și lipsa de agresivitate care costă

Dacă în deplasare Universitatea Craiova este balaur, în jocurile de pe “Ion Oblemenco” este mai degrabă mielușel. Oltenii au pierdut deja trei meciuri pe propria arenă, adică aproape jumătate, toate la zero, iar un aspect important ar putea fi cel al agresivității. Partidele jucate la Craiova au strâns, de departe, cea mai mică medie a cartonașelor galbene, 2,71, la o distanță de aproape două avertismente față de jocurile de acasă ale următoarei echipe din acest clasament, FC Argeș (4,5 galbene pe meci). Din cele 2,71, doar 0,57 pe meci este media cartonașelor încasate de jucătorii Craiovei pe “Oblemenco”, deci unul la două meciuri! Ceea ce, oricât de plăcut ar părea pentru spectatori, pentru o echipă care vrea să câștige puncte se numește lipsă de agresivitate.

La Iași, CFR și Gaz Metan, miza e pe cartonașe

Conform numărului de cartonașe galbene încasate pe meci, cea mai dură echipă din Liga 1 este Gaz Metan, care a încasat până acum 3,47 cartonașe pe meci, adică 52 în cele 15 etape. În urma medieșenilor vin UTA, Hermannstadt și Poli Iași.

La capitolul echipelor ale căror meciuri furnizează cele mai multe cartonașe, Poli Iași este pe primul loc, cu 6,4 pe meci, urmată îndeaproape de Gaz Metan și CFR Cluj (6,13), dar și de FC Botoșani. Evident, aparițiile Universității Craiova produc cele mai puțin avertismente, 4,33, oltenii încasând un total de 1,4 cartonașe pe meci.

Cartonașe (total pe meci):

  • Poli Iași - 6,40
  • Gaz Metan, CFR Cluj – 6,13
  • FC Botoșani - 6,07

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

  • FC Argeș - 4,80
  • FC Voluntari – 4,60
  • Craiova – 4,33

Cartonașe primite:

  • Gaz Metan – 3,47
  • UTA – 3,27
  • Hermannstadt, Poli Iași - 3,2

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

  • FCSB – 2,20
  • FC Voluntari – 2,13
  • Craiova – 1,4

Oltenii sunt, în schimb, șefii cornerelor

Ultimul capitol al analizei Punepariu.ro este cel al cornerelor, un market pe care știm că mulți dintre voi aleg să parieze. În privința acestui aspect, tot Universitatea Craiova este în centrul atenției, pentru că echipa antrenată actualmente de Corneliu Papură produce cele mai multe lovituri de la colț. În primul rând, alb-albaștrii conduc în topul cornerelor obținute, cu 6,07 pe meci, iar această performanță îi ajută să fie numărul 1 și în privința meciurilor cu cele mai multe cornere în total, cu 11,14 repuneri de la colț pe partidă.

La capătul opus este CFR Cluj, cea în ale căror meciuri se obțin cele mai puține cornere: 7,8. Interesant este că echipa campioană e pe locul 3 în privința cornerelor obținute, cu 5,67 pe meci, ceea ce înseamnă că adversarii vișiniilor se bucură de cele mai puține lovituri de colț, adică puțin peste două pe partidă, în medie.

Cornere (total pe meci):

  • Craiova – 11,14
  • Hermannstadt – 10,87
  • Voluntari – 9.74

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

  • UTA – 7.94
  • Sepsi – 7.93
  • CFR Cluj – 7.8

Cornere obținute:

  • Craiova – 6.07
  • FCSB – 5.87
  • CFR Cluj – 5.67

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

  • Gaz Metan, Chindia – 3.33
  • UTA – 3.27

Cornere împotrivă:

  • Hermannstadt – 6,27
  • Astra – 5,6
  • Gaz Metan – 5,4

::::::::::::::::::::::::::::::::::

  • FCSB – 3
  • CFR Cluj – 2,13