Meniu

07 August, la 21:00. PSV o zdrobește pe Ajax

Ajax a reușit eventul fără să transpire prea mult în sezonul trecut dar va juca totuși pentru SuperCupă contra rivalei tradiționale, PSV (Olanda este una din țările unde super cupa se joacă chiar și dacă o echipă face eventul). Totuși, această partidă se anunță mult mai dificilă din două motive: Ajax vine după aproape 3 luni de pauză, interval în care a jucat doar amicale față de PSV care a jucat deja 3 meciuri oficiale, iar PSV-ul a arătat o creștere uriașă a nivelului de joc și beneficiază de un Mario Gotze parcă reinventat.

Ajax, un nou sezon de vis

Ajax a câștigat campionatul de o manieră entuziasmantă, cu un avans de peste 16 puncte și peste 100 de goluri marcate (plus doar 23 de goluri primite). Probabil dacă sezonul 2019/2020 nu ar fi fost întrerupt, Ajax s-ar fi mândrit acum cu 3 titluri consecutive, însă trebuie să se mulțumească cu două eventuri (în 2018/2019 și 2020/2021).

Pe plan internațional, după ce în sezonul 2017-2018 era eliminată încă din calificări din Ligă și imediat și din Europa League (de Rosenborg), Ajax a ajuns până în semifinalele celei mai importante competiții în ediția 2018-2019, trecând printre altele de Real Madrid și Juventus. Ultimele două sezoane au adus din nou calificări în grupe (anul trecut deja obținută direct), pentru ca apoi să le elimine din Europa League pe Lille (campioana Franței) și Young Boys (campioana Elveției), înainte de a fi răpusă de AS Roma. Aceste rezultate pe plan extern demonstrează creșterea uriașă a lui Ajax dar și a fotbalului olandez în general.

În pauza competițională, Ajax nu a fost unul din cluburile active, probabil mai ales datorită valorii lotului și a jocului bine sudat al echipei. Chiar dacă nu va mai domina în aceeași manieră ca în sezonul trecut, fosta formație a lui Răzvan Marin rămâne principala favorită la un titlu în Olanda. Totuși, în privința SuperCupei, lipsa meciurilor oficiale s-ar putea să fie un dezavantaj serios pentru elevii lui Ten Hag.

PSV, start perfect în Ligă

PSV a tremurat serios pentru locul secund în ediția trecută de campionat pe care l-a obținut cu un avans de doar un punct față de AZ Alkmaar (iar în meciul decisiv din ultima etapă PSV a fost și condusă la Utrecht). Totuși, alb-roșii au avut puterea să treacă peste aceste dificultăți și au obținut biletele pentru preliminariile Ligii Campionilor.

După 4 meciuri de pregătire reușite (3 victorii și un egal), PSV a debutat cu un neverosimil 5-1 în fața lui Galatasaray în manșa tur a sferturilor de calificare pentru grupele Ligii. Fără să forțeze, PSV a câștigat și returul cu 2-1, asta după ce turcii au înscris pe final când aveau și un om în plus pe teren (Boscagoli a luat două cartonașe galbene neforțate). Și partida tur a semifinalelor a debutat vertiginos pentru gazde, care conduceau cu 3-0 după 32 de minute (acesta urmând să fie și rezultatul final al partidei).

Mare parte din aceste rezultate se datorează unei forme excelente arătate de Zahani, Mario Gotze și Madueke. Madueke, care sezonul trecut a înscris de 7 ori pentru PSV are acum 6 reușite în ultimele 7 meciuri (4 amicale și 3 oficiale), dintre care două în oficiale. Gotze, care a fost mai mult accidentat sezonul trecut și a înscris doar de 5 ori, a reușit acum 3 meciuri în cele 3 partide oficiale, plus o pasă de gol. Zahavi este și el într-o creștere constantă încă din ianuarie, creștere care s-a văzut și la națională, și are 3 goluri și 3 assist-uri în cele 3 meciuri oficiale din acest an.

În pauza de transferuri PSV și-a vândut unul dintre cei mai valoroși fotbaliști, pe Donyell Malen, la Dortmund (în schimbul a 30 de milioane euro). Totuși, dacă echipa va continua să joace așa cum a făcut-o în cele 3 meciuri oficiale iar cei 3 artizani enumerați mai sus for confirma și în partidele viitoare, sunt șanse mari ca PSV să se poată implica în lupta pentru trofeele interne și să aibe un parcurs lung în cupele europene.

Mizăm pe faptul că rezultatele acestor meciuri oficiale și avantajul de a avea meciuri în picioare le va oferi celor de la PSV un avantaj suficient pentru a termina partida neînvinși. Faptul că acest pariu (X2) vine și cu o cotă de 2,1 îl face alegerea perfectă pentru partida ce va desemna primul trofeu al noului sezon olandez.

PUNCTE CHEIE:

  • PSV vine după 3 victorii de prestigiu în Liga Campionilor: 3-0 cu Midtjylland și 2-1 și 5-1 contra lui Galatasaray;
  • Cu tot cu amicale, PSV a ajuns la o serie de 14 meciuri fără înfrângere și a pierdut o singură partidă din ultimele 20;
  • Deși dominată clar de Ajax, PSV a reușit să smulgă 3 egaluri în ultimele 5 întâlniri directe.